Mic eseu antimanipulare (7)

Poveşti despre 1989

Vreau să fac încă de la început câteva precizări: indiferent de ce se spune despre „momentul 1989” cred că nu trebuie să uităm că oamenii au ieşit pe străzi atunci pentru că au crezut cu adevărat că au un ţel. Manipulări, zvonuri, minciuni, sunt doar un aspect al momentului revoluţionar 1989. Ceea ce s-a întâmplat atunci ne-a schimbat, pe noi, în unele aspecte chiar „peste noapte”. Dacă mă gândesc numai la felul în care se exprimau media sau alţi specialişti sau noile manuale de geografie, am adormit în Europa de Est şi m-am trezit curând în Europa Centrală şi de Est, dar mai ales într-o altă Românie. Ce „se spunea” în presă în zilele revoluţiei
Unul din articolele despre demascarea minciunilor transmise lumii întregi privind revoluţia din 1989 este cel al prof.univ. dr. Ioan Scurtu. Redau un scurt fragment din articolul „MINCIUNI MASS-MEDIA”, din 22 decembrie 2011: „Médiamensonges (Minciuni mass-media) este titlul unei lucrări apărute la Bruxelles în 1990, realizată de Gérald de Selys, ziarist la Radio-Televiziunea belgiană de limbă franceză. El preciza că ideea i-a venit „după {mosimage} scandaloasa mistificare a măcelului de la Timişoara”. În opinia sa, minciunile despre cele petrecute în oraşul de pe Bega în decembrie 1989 constituie „o manipulare fără precedent în istoria presei”, iar impostura nu a fost denunţată decât în mică măsură, ziarele şi televiziunile necerându-şi scuze pentru cele relatate şi induse opiniei publice. În această lucrare sunt incluse contribuţiile mai multor ziarişti din Belgia, Franţa, SUA, Germania şi Salvador”. (http://www.ioanscurtu.ro/minciuni-mass-media/)
Zvonurile au fost cele care au ne-au întunecat judecata, în zilele acelea: se spunea că apa este otrăvită, venirea teroriştilor, elicoptere care ar fi survolat Bucureştiul “venite dinspre Marea Neagră”; ambulanţele duc terorişti şi Dacii negre, misterioase, circulă prin oraşe cu personaje la fel de misterioase care fac chestii şi mai misterioase…
De ce a fost România altfel- varianta Stelian Tănase
Stelian Tănase a publicat în 2006 “Revoluţia ca eşec-Elite şi societate”, volum care cuprinde o serie de articole. Chiar de la început autorul ne spune că “România a început tranziţia spre democraţie de la un regim totalitar, neostalinist şi personalizat” în timp ce în celelalte ţări ale blocului comunist democraţia a plecat de la “regimuri autoritare”, unele “dure” sau “soft”. Ideea era că în aceste state existau anumite libertăţi intelectuale, drepturi politice, civice.Nu şi în România. Lucrul acesta a fost important: “Înfruntarea regumirilor comuniste a dus la apariţia unor nuclee organizate, a impus platforme (paradoxal, adesea cu un conţinut antipolitic ca la Vaclav Havel şi Gyory Konrad) a creat o istorie etc. Când se produce prăbuşirea există deja o conştiinţă aparte a lor, o coeziune, o identitate şi - element determinant în jocul preluării puterii – recunoaşterea publică. O legitimitate, altfel spus”. Să reţinem măcar una din concluziile capitolului “Revoluţia ca eşec” din volumul cu acelaşi titlu: “România este singura ţară central europeană în care schimbarea deţinătorilor puterii în anul revoluţionar 1989 a produs victime (…)Teza acestui studiu este că prăpastia dintre elita guvernamentală şi societate a generat revolţia din decembrie 1989: iar rădăcina acestei situaţii revoluţionare a fost eşecul reformelor începute în anii ‘60”.Stelain Tănase vorbeşte despre un dublu eşec: „al elitei deţinătoare a puterii, incapabilă să guverneze cu mijloace politice”, dar şi al societăţii româneşti care „nu a reuşit să-şi creeze mecanisme de autoapărare (...) şi nu a constituit în anii ’70- ’80 alternative intelectuale, sindicale, civile, politice la regimul de dictatură”.Poate că măcar cu atât putem să rămânem pentru ziua de mâine: nu numai o clasă politică este vinovată pentru ceea ce ni se întâmplă, vinovaţi suntem şi noi dacă acceptăm orice.
Ana-Maria Gajdo